Search here...
TOP
Ani Cretu Cu si fara masca
Despre mine

Floarea discordiei

Duminică, relaxare, invitație la grătar. Pentru unii, carne. Eu, mai cu pește, mai cu salată… un Aperol, voie bună și muzică de calitate, companie aleasă.

Se spune că familia o primești, iar prietenii îi atragi după chipul și asemănarea ta. Asta cu chipul și asemănarea… hm… poate în alte privințe, căci am prieteni și bărboși. Doamne, cum aș arăta eu cu barbă?

În viața asta am ales să am prieteni bărbați în majoritate. Între noi fie vorba, șpaga mea și necazul lor. La cât vorbesc eu, ei au găuri în urechi, iar eu îmi fac norma zilnică de vorbit.

În acea după-amiază nu am intervenit în discuții așa des cum obișnuiesc să o fac, ci mai degrabă am pus întrebări. Și de o parte și de alta. Norocul a fost că băieții au fost extrem de guralivi, ba chiar un pic puși pe revendicare de teritoriu, aşa că am putut afla multe. Atât de multe încât am încetat să cred că știu ce gândesc și simt ei, bărbații.

După cum bine știm, noi femeile suferim de nevoia de atenție, oricare ar fi ea. Ne bucurăm ca dudele spălate pe cortex când, la 1 sau 8 Martie, vine Prințul cu o floare sau, mai tare, cu un buchet. Picăm în șpagat ca Nadia. El cu flori, noi în șpagat, un vin – dacă mai e timp. Dacă nu, direcția pat-amor. Toată lumea happy. Eee, ce simplu pare. 1 și 8 Martie sunt ambele o singură dată pe an; hai, mai pune și o zi de naștere dacă o ține omu’ minte, deci 3 ocazii mari și late în care noi, femeile ne gudurăm mai ceva ca Laica când a aflat că va zbura în spațiu. De-am avea coadă, pe cuvânt că s-ar vedea fericirea pe sub fuste cum s-ar zbânțâi ritmic: tac-tac-tac.

Dar, nu! Nu este suficient.
Eu, femeie fiind, nu mă mulțumesc doar cu 3 ocazii în care să primesc flori de la el. Eu vreau mai mereu, pentru că așa cred eu că însemn ceva pentru existența lui, că ii ocup gândurile, că nu poate respira fără mine, că atunci când urmează să ajungă acasă, măcar o dată pe săptămână se oprește la colț unde e Florăria și îmi cumpără măcar o floare. Nu floarea în sine contează pentru mine, ci gestul. Bine, nici gestul, recunosc. Mai degrabă posesiunea pe care cred că o dețin asupra minții și sufletului partenerului atunci când el, turbat după mine, târându-se spre casă hămălit după o zi de muncă, nu are alt gând decât acela de a îmi procura, cu prețul vieții chiar, o a naibii de floare.
El vine obosit, cu floarea în mâna iar eu, gândire de galinacee, mă gudur mândră că am reușit. Ce? Ce am reușit? Că l-am tocat la cap spunându-i că pentru mine ASTA și DOAR asta conteză: să vină acasă cu o amărâtă de floare care pentru mine e victoria supremă asupra ființei lui, iar pentru el devine calvarul vieții de cuplu?

El… el, gândire practică, caută în partenera lui o ființa suavă, caldă, care să îi pună masa când intra pe ușă, să ii facă un masaj la tâmple în liniște – ea mută fiind – și cu care să se tăvălească până pe la miezul nopții, contopindu-se într-o singură ființă, apoi, după atâta muncă la serviciu, să adoarmă sătul, fericit și satisfăcut. Punct. Punct până a doua zi când se reia schema căci bărbatul consideră că apropierea de femeie, posesiunea și iubirea pentru ea sunt toate concentrate în actul de Amor, în conexiunea fizică. La mulți dintre ei, ar fi ideal dacă s-ar petrece zilnic.

Cam asta am concluzionat în urma grătarului. Mă rog, grătarul ca grătarul, cine naiba i-a mai dat importanţă când cele două tabere bine definite – noi contra ei – îşi revendicau sus și tare jumătatea de relație, cerând de-a dreptul flori – noi și sex – ei. Scurt și la obiect.
Ce scriu eu aici este despre cupluri cu ani vechime pe câmpul de bătălie, minim 5. Cinci ani în care au uitat cum e la început, căci la început ele jucau perfect.
Nu este valabilă teoria de sus pentru cei la început de relație, unde Dna. Perfecțiune este masca pe care o poartă amândoi, unde EL vine cu floarea fără să știe că ea și-o dorește, iar EA este în șpagat în pat înainte ca el să scoată floarea ascunsă sub fermoarul gecii.

Dar anii trec și amândoi încep să își revendice bucata grasă de relație, încercând din toată ființa să îl schimbe pe celălalt, să îl subjuge, să îi controleze mișcările. Amândoi uită că relația dintre ei este o entitate în sine, iar ei sunt ei, fiecare cu viaţa sa și în afara relației de cuplu. Așa începe încet- încet anularea propriei ființe, în favoarea celei din cuplu.

Întrebarea serii de la gratar a fost “ce vor femeile și ce vor bărbații?” Răspunsul a fost și concluzia serii: noi, femeile, vrem să le cotropim mintea și sufletul, floarea fiind un pretext, desigur; ei, bărbaţii, vor să ne cotropească și să ne dețină fizicul, zilnic și de mai multe ori dacă se poate.

Oare cum putem să ajungem la jumatea drumului?

Răspunsul devine o utopie, căci dacă nu ar mai exista acest conflict, veșnic probabil, nu vom mai considera relațiile adevăratul challenge al vieții.

Să vă meargă bine!

«

»

6 COMMENTS

  • Chiriac Aurelian

    Bine punctat, dar nu cred ca dorintele noastre a barbatilor cand santem cu o femeie, chiar si partenera daca nu soție se rezuma doar la sex. Eu nu pot cere unei femei sa facem sex daca o vad suparata, nemultumita. Într-un act sexual placerea trebuie sa o avem amândoi, sa ne simti bine amândoi. Probabil berea si gratarul, vinul a dus discutia prietenilor tai spre acest aspect. Desigur si noi ca si voi femeile Ani avem si asteptam mult si multe. Cred ca într-o relație pentru a nu deveni monotonă, plictisitoare, trebuie sa diversificam sa alternam optiunile, mijloacele pentru a a pastra vie atentia celuilalt.

  • Gabriela Bancila

    Ce frumos! Foarte adevarat ! Ai punctat foarte bine! Este greu sa intretii o relatie dupa ani de zile, sa fie exact asa cum era la inceput, sau de ce nu ,sa fie mult mai frumoasa !

what do you think?

Instagram has returned invalid data.