Ieri dimineață am lăsat copilul la școală și m-am uitat pentru prima dată în zi mai departe de metrul din jurul meu.
Soarele strălucea atât de frumos, câteva ciripituri de păsări printre copaci și lume.
Atunci am văzut viața prinsă în capcană.
Facem școli, acumulăm visuri odată cu numărul diplomelor din dulap, ne aruncăm într-un job în care mulți uităm pasiunea care ne-a dus la ușa lui, ne luăm o …casă, lucrăm robotic pentru creditul la bancă, pentru factura la lumină, la gaze, la întreținerea blocului, ne luăm o mașină în rate, așteptăm concediul pe care îl facem strângând cureaua, aducem pe lume copii pe care îi ducem la școli pentru a acumula la rândul lor diplome și visuri pentru a îi arunca apoi în forfota lumii de mai sus…
Ne mințim zi de zi cât de plini de viață suntem dar nu avem niciodată timp să oprim totul pentru „e vedea norul cum trece sau a observa apa cum curge”
Dormim pentru a fi apți să pedalăm mâine iar la baza sistemului; trăim puțin, suntem perisabili, nu avem piese de schimb decât dacă cineva trece „dincolo” și … așa cum
am început, o treime din existență stăm la încărcat dormind.
E absolut fascinant…ce moștenire lăsam după noi…
Da, ne iubim copiii! Școli, meditații, cursuri- pian, robotică, teatru , engleză, un sport musai … pentru a îi face oameni de nădejde pentru societatea care ne dă voie să nu o contestăm, în care este un must să gândim la fel, să ne mișcăm brownian într-un perimetru definit.
Ne încurajăm copiii să fie cei mai buni prin comparație cu alții, să viseze la ce vor fi când vor fi mari, iar când vor fi mari balonul de săpun al visurilor devine rotița de hamster pe care le-o lăsam noi moștenire, adică fix cea în care ne învârtim noi în prezent.
Iar soarele strălucește minunat și observăm asta prea rar și prea puțin.
La mulți ani dragi copii dar într-o altă realitate pe care noi nu o cunoaștem dar poate a venit timpul să o creăm!
Dacă noi nu am meritat mai mult și mai bine, voi meritați totul!
1 Iunie e ziua copilului meu, ziua copilului meu interior și ziua ta, oricine ai fi!
