Cu și Fără Mască by Ani Crețu
Sunt perfectă în imperfecțiunile mele și imperfectă în perfecţiunile mele.
Buna, eu sunt Ani. La momentul când scriu primul meu articol, am 39 de ani. Sunt actriță de mai bine de 20 de ani la Teatrul Ion Creangă, membră a grupului Vacanța Mare și mama unui băiat de 5 ani.
Având in vedere meseria mea, crearea și interpretarea unui personaj presupun purtarea unei măști. Imprumut pe termen limitat cuvinte, gesturi, ticuri, haine, peruci, machiaj, le port și le dau jos odată cu tragerea cortinei. Dar maștile sunt purtate doar pe scena? Și doar de actori? Nu, doar ca pe scena este asumat si asimilat tot procesul. O convenție bine coordonata atât din exterior – de regizor, cât și din interior – de experiențele personale, de trăirile actorului, de emoții și, mai ales, de procesul scenic.
Mulți știu ca in viața ne cream măști in funcție de situație, de persoanele cu care ne întâlnim sau interesele pe care le avem.
Este una dintre moștenirile pe care le lăsam, nescrise, si copiilor noștri. Este acel moment in care copilul face ceva nepermis in public iar noi, jenați, găsim imediat o explicație pentru asta. Bineînțeles, ceva care motivează comportamentul copilului. Nu ar fi mai simplu sa acceptam ca ei fac “circoteca” fix când nu trebuie, fix când nu ai chef sau fix când te întâlnești cu cineva? Ar fi, dar asta presupune asumare, renunțare la masca perfecțiunii si la “rușinea” unei situații in care te simți penibil. Copiii sunt copii și asta presupune ca ei sa nu aibă întotdeauna discernământ.
Un om asumat își creează foarte rar măști pt a fi pe placul celor din jur. Unii sunt atât de asumați, de direcți și onești încât își izgonesc din jur pana și familia. Este greu de digerat un om care spune mereu ce simte și ce gândește. Mulți prefera o minciuna călduță in schimbul adevărului rece.
Meseria de actrița m-a salvat de la purtarea de măști in multe ocazii. Am reușit sa consum, sa ard atâtea frustrări pe scena, încât in viața personală ma consider un om oarecum asumat.
M-am îndreptat devreme către scena, in jurul vârstei de 16 ani, tocmai pentru ca ceva “ma ardea”. Erau emoțiile cu care nu știam ce sa fac. Ca sa citez un personaj pe care l-am jucat, Lika, am sa va spun ca “ eu m-am dus la teatru ca sa fac ceva cu emoțiile astea care ma pârjolesc, un prea mult, un prea plin”. Noi, actorii, suntem ființe pătimașe, emoționale, sensibile, imperfecte dar deschise și frumoase.
Deschid Cutia Pandorei vorbind despre Relatii (începutul de relație). Când întâlnești pe cineva, faci toate eforturile sa fii altcineva, joci Masca Perfecțiunii, a partenerului ideal: te straduiesti sa fii cine nu ai fost vreodată, pentru a părea perfect. Aceasta masca pica odată cu trecerea timpului iar adevăratul Eu se revarsa ca râul din matca și face prăpăd. Atunci dam vina pe celălat, ca nu mai e ca la început. Dar eu? Eu mai sunt ca la început? El, oare, nu a adoptat o masca asemeni mie, pentru a-mi fi pe plac, pentru a proiecta in mine ideea lui de Perfecțiune?
Oare nu punem presiune prea mare unii pe alții, atunci cand ne straduim “sa părem”? Nu ar fi mai simplu “ sa fim” in loc de “sa părem”?
Asumarea a ceea ce suntem in esența ne scutește de suferința, atat pe noi, cât și pe cei din jur. Ea aduce cu sine un soi de “miserupism”, un fel de “Take me or leave me, but don’t comment“. Asta e asumarea propriei ființe: cunoasterea propriei persoane in detaliu, cunoașterea reacțiilor in diverse situații, prioritizarea ființei tale înaintea tuturor fără egoism și egocentrism.
Pare greu, dar de fapt este vorba doar despre “fără mască“ de a părea perfect. Cei perfecţi nu au voie să greșească, pentru ca Perfecțiunea te apropie de starea de “semizeu”. Si, pe bune acum, cine poate juca rolul de semizeu o viața întreaga? Eu, una, cu siguranța nu pot.
CU SI FARA MASCA este canalul de comunicare prin care sunt mai aproape de voi, cei care în ultimii ani mi-aţi fost alături. Este canalul prin care voi transmite ceea ce am învățat, am traversat și am practicat ca om, ca actrița, ca mama.
Sa va meargă bine!
what do you think?
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
15 COMMENTS
Romanita Iovan
6 ani agoDraga mea, ai dreptate. Iti marturisesc ca nu am pierdut doar un singur prieten prin gandurile directe si clare exprimate cu voce tare, dar prefer sa raman asa decat sa-mi iau o masca de imprumut.
Te imbratisez cu drag si salut cu respect , dar si cu prietenie, acest nou inceput !
admin
6 ani ago AUTHORIti multumesc mult!
sorin
6 ani agoStimata doamna(personal va stimez mult)!.
Mult timp ati fost pentru mine Urinela ,personajul jucat de dumneavoastra.Dar intr-o zi am descoperit mama cu un copil suferind, luptand cu boala si sistemul !.De atunci va urmaresc pe facebook cu mare placere si o sa o fac si aici pe acest blog!.
Cretu Ani
6 ani agoVa mulțumesc Pt mesaj și susținere ?!?
Valentina
6 ani agoTe iubesc Amiga!!! Ești minunată ❤️
Cretu Ani
6 ani agoMulțumesc , Vali ! Te imbratisez Amiga !!!
Dragnea
6 ani agofoarte bine faci ca spui lucrurilor pe nume. Macar o persoana daca-ti intelege mesajul si tot ai reusit. Eu sunt convins ca vor fi mult mai multi. Succes in continuare. Asteptam urmatoarea povestire.
Cretu Ani
6 ani agoMulțumesc Pt susținere ! Fiecare are o poveste și fiecare trebuie sa își găsească modalitatea de a o transmite !
Andreea
6 ani agoLa un moment dat cand deschidem ochii,constatam ca trebuiau deschisi mai devreme!Important e sa gasim o rezolvare in fiecare problema!Te imbratisez cu drag😘
Cretu Ani
6 ani agoAsemenea ! Multe îmbrățișări ! Mulțumesc Pt mesaj !
Gabriela
6 ani agoBafta!! Esti minunata!!🤗🤗😘
Cretu Ani
6 ani agoÎți mulțumesc 🙏🙏🙏
Sa fie !
Camelia
6 ani agoAsa cum spunea Luigi Pirandello, cu toții purtam masti in societate, fiind unul, nici unul si o suta de mii.
Cretu Ani
6 ani agoCorect . Așa este . Mulțumesc Pt mesaj !