Search here...
TOP
Despre mine

Mamaie, a venit Încălzirea Globală…

Mă gândesc la mamaie… mamaie? Toți avem o mamaie a noastră, una mai prezentă sau mai absentă în viața noastră, unii ne cunoaștem mamaia, alții nu, dar de avut, o avem, căci altfel nu făceam noi ochi pe lumea asta.

Mamaia mea, olteancă, de, 4 clase cu caprele, văduvă de 3 ori… rezistentă femeia, pe toți cei 3, Ion i-a chemat. În locul ei, de la Ion număru’2 fugeam și mă opream la Vasile, Marin, oricare.
Ziceam că mă gândesc la mamaie și la încălzirea globală, de care, ferească Sfantu’ , nu facem mișto, dar cum era ca ea să trăiască vremurile astea?!?
A, n-am zis că nu mai e mamaie Floarea p-aici de mult; acum este la Ioni, mă întreb oare cu care dintre cei 3 a rămas acolo Sus… Mare figură era și mare figură a și plecat, alegând să „adoarmă” lângă mine când aveam 9 ani și încă dormeam cu ea în pat; a „adormit” și ea după ce m-a culcat pe mine…


(Eu și mamaie – De mică îmi plăcea cu pozele.)

Povestea ea, mamaie, că erau niște arșițe pe vremea ei … că mergeau dimineața la câmp și ” nu plouase, maică de cu primăvară, de era pământul crăpat de-ți intra talpa în găuri. Și trebuia să smulgem
rădăcini ce rămăseseră pe câmp, le smulgeam să avem ce da la animale iarna. Apa o legumeam (n.a. porționau) că secaseră și puțurile de pe câmp”
Ignoranți total românii pe-acele vremuri că nu inventaseră irigațiile, habar nu am cum de-au trăit așa, de-au supraviețuit, de-am reușit noi, ăștia de-acum, să fim.
Tot ea , căci doar pe ea am cunoscut-o dintre bunici, îmi povestea că ajungeau acasă din câmp când era arșița mare și se așezau pe prispă pe rogojini ca să treacă văpaia soarelui.
Oare existau corturi unde autoritățile le împărțeau apă la sticlă si le luau tensiunea? că nu a apucat să-mi zică, si nici de aerul condiționat nu îmi amintesc… ba da! îmi amintesc că zicea era bine vara că „se-ntunericea” târziu și făceau economie la gazul pentru opaiț, iar iarna consumau mult pentru că stăteau la clică să coasă și să țeasă la război, iar fetele își făceau iie să aibă una nouă pentru horele din sat.
Tot de la ea am aflat de paparude. Îmi povestea că umblau paparudele din sat în sat și erau îmbrăcate cu niște crengi uscate și ierburi, se așezau în răspântia satului Duminica când ieșea lumea din Biserică, dansau și cântau:
Paparudă Rudă, sai în sus si udă
Udă cu găleata
Ca să crească roada.
Sai în sus și udă
Udă cu cofița
Ca să crească vița.
Paparudă rudă
Sai în sus și udă
Udă cu ulciorul
Să crească feciorul .
Paparudă rudă
N’cer ca să se’audă
Paparudă rudă
Ploaia să ne ude…
Iar lumea le uda picioarele cu apa și nu considerau că fac risipă când aceasta lipsea.
Paparudele aduceau ploaia, așa zicea mamaie.
Offf, avem si noi destule paparude care umblă din sat în sat si tot cam așa îmbrăcate, joacă și ele la răspântia vieții dar lumea nu le mai stropește cu apă ci cu șampanie, iar în cântecele play-back nu cer ploaia, ci fac ode către o viață de lux prin Dubai unde-i deșert sau pe la Paris după un Hermes.
Același obicei, numai că scena e alta, paparudele altele, cerința lor e alta, deși nevoia a rămas aceeași: apa din Cer.

Se pare că și atunci mai uita Dumnezeu să plângă, căci doar din lacrimi de dumnezeire poate renaște viața și natura.
Acum Dumnezeu sta mut de uimire și se uită la noi. Măcar să încercăm să îl facem să râdă cu lacrimi și lacrimile lui să atingă Pământul care să ne dea nouă pâinea noastră cea de toate zilele.
Mamaie, cum era să îmi povestești toate astea la 19 grade Celsius când aparatul de aer condiționat ar fi fost pus pe modul FUN și se plimba plăcuța aia în sus și-n jos iar noi ne-am fi adăpostit de încălzirea globală?!?
Să vă meargă bine!
A.C.

«

»

Instagram has returned invalid data.