Cum ar fi fost dacă…

Am stat de multe ori să mă întreb cum ar fi fost dacă alegeam să mă nasc în altă țară?!?

Să încerc să fac un exercițiu de imaginație acum: cum ar fi fost să nu știu ce este dorul de portocale, de miros de banane verzi și gustul extraordinar de dulce făcut cu mălai și glazură de ceva ce semăna a ciocolată, acea tentativă nereușită de desert al cărei ambalaj era mai atractiv decât conținutul, căci mă fascina Scufița Roșie cu coșulețul în mână.

Cum ar fi fost copilăria mea fără iernile geroase atât afară cât și în clasă, unde și soba era o iluzie de sursă de căldură, unde dacă erai mai țâfnos sau nu-ți plăcea cartea învățați oricum să numeri odată cu învățătoarea în timp ce îți bașica palmele de câte rigle sau, după posibilități, bețe îți luai la palmă.

Stau și mă întreb: cum? Cum să nu prinzi tu o Revoluție sau ce-o fi fost măcelul din ’89 și să nu te năvălească din toate părțile sau să nu îți intre ție în toți porii capitalismul venit în blugi Piramide și timida greacă de motor cu franjuri adusă de tușa Mari de la turci?

Cum să nu schimbi tu căminul cultural cu Disco în care să te bâțâi pe Coco Jambo pe repeat până punea Costel, băiatul care avea stație, „bluz” cu Berlin și brusc experimentai melancolic și pătruns primul sărut care dura și 5 minute.

Cum? Cum să nu pleci tu la mare la soare și să nu te ardă mucul de țigară din nisip aruncat în sictir de Fane, care a făcut niște mărci in Germania cu  mașini la mâna a doua. Si era mare afacerist, ba și-a tras cea mai cea mașină, un WMB cu geamuri electrice față-spate și folie fumurie inclusiv pe parbriz.
Iar tu care te uiți la tac-tu că abia a realizat că nu tre să aștepte week-end-ul cu soț să scoată Dacia, te întrebi dacă vei fi suficient de bun să-i conduci hârbul pe post de automobil, dacă nu cumva te va încurca grav facultatea dacă vrei să începi ceva în domeniul bișniței și visul din copilărie de a deveni  profesor te face să te întrebi „ce dracu’o fi fost în capul meu să vreau așa ceva?!”

Cum ar fi fost altfel dacă nu luai parte zi de zi la haosul din tărișoara asta în care mulți au intrat, au luat și au plecat neîntrebati, ba de multe ori ajutați, căci încărcătura era prea grea și valoroasă. Cum să nu apucam noi vremea în care pământul pentru care înaintașii noștri s-au luptat cu sânge să nu fie împărțit, parcelat și vândut pentru un pumn de arginti?
Cum să nu apuci tu o intrare ca lumea bună în UE dar să continui să visezi doar la o țară ca afară? Cum?
Stau iar și mă intreb: ce naiba ne lipsește cu adevărat să nu facem din tara noastră o țară demnă de visat pentru alții astfel încât să vrea ei să locuiască la noi, să ne invideze alții pe noi? Ce?

Dacă voi găsiți răspunsul, poate mi-l spuneți și mie. Căci eu tot continui să visez că într-o zi mă voi trezi și ceea ce a fost se preschimă precum făcea în povesti gheonoaia de se dădea de 3 ori peste cap și devenea Ileana-Cosânzeana, tot așa și România mea se trezește și se scutură și se transformă din gloabă în Pegas.

Să ne meargă bine!