Cazanul de țuică și pizza fără gluten

Fiincă am crescut la țară, știu multe dintre obiceiurile de acolo, apucături și tot felul de comportamente mai puțin stylish-urbane.
De exemplu, știu ce gust are “fruntea”. Nu, nu am lins frunțile oamenilor, stați liniștiti. Mă refer la prima țuică – adică primele sute de mililitri care curg pe țeava cazanului de țuică. Chestia aia cu gust de afumătură, iute, care mi-a ars gâtul (nu o dată) se cheamă “fruntea”.

Ce nu am înțeles niciodată până acum vreo 4-5 ani a fost următorul lucru: la cazanul ăsta este o țeavă care unește cazanul cu boască de pe foc de un butoi mare plin cu apă pe unde trece țuica (mai mult sub formă de vapori) și devine, prin răcire, alcoolul ăla afumat și iute. Explicație pentru necunoscători: boasca este o chestiune ce miroase a acru, rezultată din fermentarea fructelor sau din restul de la struguri după ce sunt storși pentru vin. Sau cel puțin așa ii zic cei de prin părțile  mele de obârșie, nu departe de Micul Paris. Eu nu vreau să vă fac să credeți ca sufăr de alcoolism sau că sunt vreo mare consumatoare de băuturi spirtoase, pentru ca, între noi fie vorba, dacă miros dopul de la vin risc să intru în comă alcoolică. Rezistență 0.

Ce m-a intrigat pe mine a fost că țeava aceea de legătură era badijonată la îmbinări cu  o pastă albă care se usca. O vedeam pe mămaie (cu ă) cum pregătea cu degetul arătător în farfuria de fier făină cu apă fără cocoloașe și se ducea repede-repede la cazan să “lipească, maică, încheieturile că se pierde țuica”.

O să ziceți ca a luat-o razna Creața, dar vă contrazic!

Acum vreo 4 ani, când făceam cunoștință în mod fraudulos cu alergiile care au pătruns în viața mea fără să le poftesc, am descoperit glutenul. “Opa!”, o să ziceți. Niciun “Opa!” că, deși mâncam pâine până îmi bolcănea burta, habar nu aveam ce este cu adevărat glutenul răufăcător. În DEX găsiți definiția oficială https://dexonline.ro/definitie/gluten, iar în limba latină înseamnă lipici, clei. Dacă nu mă crezi, citeşte aici https://ro.glosbe.com/la/ro/gluten.

Acu’ înţelegi lipitura lu’ mamaie cu făină? Olteancă get-beget, mamaia mea le știa pe toate, nu din carte sau search pe Google, ci din viață. Folosea făină cu apă, respectiv celebra și gustoasa cocă pe post de super glue. Mamaia rules!

Mamaie, miss you!

“Dar ce legătură are cazanul de țuică cu pizza fără gluten?” o să mă întrebați. Niciuna. În afară de faptul că, descoperind ce e glutenul, respectiv că lipește, m-am lămurit de ce punea mămaie cocă la cazanul de țuică.

Citind (că nevoia m-a împins), am găsit aceste informații ce mi-au folosit în perioada de calamitate alimentară din viața fiului meu. Precizez că el nu a avut niciodată probleme cu glutenul, însă unui copil cu permeabilitate intestinală i se scoate glutenul din alimentație până se reface mucoasa intestinală. Explicația este simplă: glutenul (lanțul de proteine, mai exact) este un lipici care, odată ajuns în intestinul subțire deja afectat, se atașează de mucoasă, declanșând o reacție sau menținând o stare inflamatorie. Așadar, chiar dacă el nu a avut intoleranță la gluten, am renunțat temporar să i-l dau.

Uite așa am încercat nenumărate variante de blat de pizza pentru că la zilele de naștere ale prietenilor lui se mănâncă pizza, iar eu nu am ce să îi dau. De multe ori îl îmbuibam de acasă de nici nu vedea mâncarea la petrecere. Până când, acum doi ani, la ziua lui au fost nu doar Adan, ci trei copii care nu mâncau gluten.

După ce am încercat să fac ceva care să semene a pizza, iată rezultatul:
Se poate face un blat subțire din quinoa înmuiată 10 ore și făină de mei, la care poți pune praf de copt. Se poate pune bicarbonat de sodiu pentru cei care sunt la dieta anti Candida, pentru că la aceasta dietă se exclud toate produsele de creștere – praf de copt, drojdie de bere, chiar cea inactivă, maia.

Așadar, iată ingredientele:
– 1 cană quinoa germinată 10 ore
– 4 linguri rase de făină de mei
– 1/4 linguriță bicarbonat de sodiu (bicarbonatul este bun și în acidoză, pentru că ajută la reglarea PH-ului)
– puțină sare

Quinoa, după ce ați scurs-o și spălat-o bine, se blenduieste bine cu 2 căni de apă, se pune într-un vas și se adaugă făina de mei treptat, amestecând continuu. Se adaugă apoi bicarbonatul și puțină sare.

Într-o tava rotundă se pune hârtie de copt unsă bine cu ulei de cocos, se toarnă aluatul rezultat și se uniformizează cu lingura. Se pune la cuptor 20-25 minute, timp în care m-am jucat cu cuptorul: ba să ardă de sus, ba de jos și la final și de sus și de jos, la 220 grade Celsius.

După ce am scos blatul, am așezat pe el:
– pastă de ardei după rețeta “Cratița – prelungirea mea?” peste care am presărat puțin busuioc (pentru cei fără intoleranță la histamină putem pune bulion cu busuioc pe blat)
– piept de curcan proaspăt bio tăiat Julien, pregătit la grătar sau la tigaie
– ciuperci pleurotus
– porumb boabe
– dovlecel / zucchini
– cașcaval vegan ras deasupra
– puțină sare

La cuptor din nou, vreo 15 min la temperatura mai mică (eu la electric am copt la 200 grade).

Să știți că păcălește bine ochiul și nu e rea deloc.

Sa vă meargă bine!