De-a Superstiția sau „ce să nu faci ca să…”

Eu… am crescut până pe la 14 ani jumate la țară. Mă rog, in Ilfov, unde acum e fiță să ai casă, dar tot la țară e oricum ai da-o. Mai un cocoș la trezire, mai un muget de vacă însoțit de izul primăvăratic specific creșterii vitelor… ca la țară, ce s-o mai cotim. Pe vremea copilăriei mele… mamăăă, cum sună, pe vremea… nu credeam vreodată să mă aud vorbind așa. In fine, in Cretacic nu era deloc fiță să locuiești acolo, mai ales dacă veneai ca licean in București. Erai țăran cu Ț mare no matter what. 

Toate ca toate, dar Bucureștiul nu îți va da niciodată ce mi-a dat mie locul natal. Una dintre moșteniri este Superstiția. Frate! Și acum mă… discut in contradictoriu cu mama pe tema dată. “Nu e bine, mamă, să…” orice.

Dai să pleci de-acasă și NU! Nu trebuie să ți se întâmple să te trezești cu fața in jos că e de rău “o să ai o zi proastă”. Dacă, Doamne-ferește, din repezeală îți pui chiloții pe dos… toată planeta va suferi din pricina neatenției tale: “căci se strică vremea”; ca și când pe vremea lui Noe potopul a fost provocat de vreo 7 oameni ce și-au pus budigăii pe dos. Când plouă nu se pune asta?!? Mi-am pus special toate hainele pe dos măcar o rază timidă de soare să iasă și nimic.

Ți se întâmplă să uiți ceva in casă? Cum ar fi cheile de la mașina sau telefonul la încărcat și tre să te întorci? Nu! La metrou cu tine și gata, azi nu mai stai pe Insta. E de rău total să te întorci din drum, mai bine nu mai pleci. Problema e că la muncă nu se pune asta oricât i-ai spune șefului: “frate, e mai bine pentru toți ca azi să stau acasă. Ba ai putea să mă plătești in plus pentru că nu aduc ghinionul cu mine.” Dar nu ține.

Ai vecini cu pisici? Roagă-i să le închidă in cuști sigure cu lacăte. Au și negre? Nu! Exclus. Pisica să nu îți taie calea. E ghinion. Îl poți îndulci pe ghinion dacă faci 10 pași in spate scuipi in dreapta de 3 ori, scuipi in stânga… nasol, tocmai trecea vecinul de la 6 și i-ai dat o flegmă pe sacou. Cu scuze pleci cu capul între umeri convins că ziua e deja compromisă, întorsul după telefon e de vină – puteai să îl lași acasă azi dar te-ai încăpățânat să te întorci, sculatul cu fața la cearceaf pe care îl puteai evita dacă nu te mai culcai deloc aseară… toate azi îți merg pe dos, iar lumea îți e potrivnică.

Dacă întindem puțin raza vizuală către viață, stai să vezi cum e la nuntă cu Superstiția.

Să nu vadă mirele mireasa in ziua nunții până la biserică că, nu știm de ce dar  “nu e bine”. Să nu vadă mirele  rochia decât după ce mireasa este deja  îmbrăcată… iar dacă nu ii place, tace că-l ia naiba. Cel mai nasol este la mireasă… biata de ea! In ziua cu pricina, tre să le asculte pe toate babele satului dacă vrea să fie fomeie măritată toată viața. O mică ieșire timidă din “schema” obiceiurilor și gata căsnicia: mai bine nu te mai măriți că oricum divorțezi.
Avem așa: nașa tre’ să cumpere voalul miresei și podoabele de pe cap, mireasa tre să se îmbrace la ea acasă, la părinți gen… chiar dacă trăiește de mult “in păcat” cu mirele. Cu o noapte înainte nu doarme cu mirele… nu carecumva să facă vreun copil…ha-ha-ha, dacă n-or avea deja 2-3. In biserică intra numai cu nașul la braț, calcă mirele pe picior, doar cu piciorul al cărui pantof a fost scris pe talpă cu numele prietenelor care încă nu au avut atâta noroc să își găsescă sortitul. Mirele trebuie să fie bărbierit de prietenii lui burlaci și îmbrăcat cu alai, cu muzică și voie bună… semn că ar fi ultima distracție înainte de marea unire cu femeia.

Până ajung la biserică ambii trebuie să urmeze o serie lungă și obositoare de obiceiuri care se fac musai într-o rânduială dictată de soborul văduv al satului, comitetul de nunți și înmormântări, babele atomice. Să continui? Mai bine nu, căci mă tem că vă anulați rezervările la localurile unde deja ați dat avans pentru nuntă.

Dacă la nuntă e cum e ca să îți meargă bine… la înmormântări e de neînțeles. Nu înțeleg de ce tre să te supui unor superstiții că oricum mortului nu-i mai merge bine oricât ar vrea.
Deci nu ai voie să strănuți la mort. Te abții. Dacă dă nenorocul să fii răcit, ajungi in fundul gol. De ce? La fiecare hapciu ți se descoase cate puțin dintr-o cusătură… la 20 ești nud, dar tot așa, nu se știe de ce, dar nu e bine să strănuți. Oglinzile se acoperă cu pături. In acest caz am aflat de ce: cică se vede mortul mort… mor eu de râs… auzi, se vede mortul. Și cea mai cea este tot legată de blestemata de pisică: să nu treacă pe sub masa mortului că se face strigoi. Nu se plânge seara la mort. Nici asta nu se știe de ce, dar “nu e bine”… de parcă seara învie mortul și trece la geamparale.

Eeee, cel mai nasol poți s-o comiți cu oglinda: să nu carecumva să o spargi sau s-o ciobesti: 7 ani de ghinion ai sau 7 ani nu te măriți… nu știu care pentru cine e, dar fix astea două sunt.

Am ajuns la performanța la care când vine vorba că ceva nu e ce trebuie, să nu mai întreb de ce, căci Katrina uraganul e mic copil in comparație cu mama care se dezlănțuie reproșându-mi că “nu țin cont de nimic și asta e grav” . Unii lasă moșteniri copiilor case, vile, mașini și conturi in bancă, alții… ce pot, superstiții de exemplu… Sper ca lui fi-miu să ii las ceva palpabil sau măcar să nu ii las nimic de genul celor din articol.

Offff… tu cu ce te confrunți? Ai și tu moșteniri de-astea?

Sa va meargă bine!