Cu nasul în amintiri

E dimineață… e dimineață în fiecare dimineață și… poate azi scap. Dar, nu!
“Aniiii, trezește-te odată am zis!”
Liniște, căci mă ucide somnul. Îmi place al naibi de tare să mă culc târziu și să mă trezesc la fel.
“Drace, păi nu vin eu la tine acuma?! Cu bățu’ te scol!”
Am noroc că șchiopătează și eu fug repede. Totul până când deschid ochii. În secunda în care am zărit prima rază de soare, ceva se zbate în “capu’ pieptului” – o emoție puternică îmbinată cu dragostea pe care o are fiecare copil pentru viață.  Strig să fiu auzită, semn că m-am trezit, nu de alta dar camera are doar o ușă și voi fi nevoită să fac multe fente să scap de baston. Și mă repliez imediat căci începe o nouă zi de viață în care nu voi înceta să mă distrez, în care vor curge în cascade drăciile pe care le coc și le pun în aplicare. Dar înainte… merg la grădiniță și abia aștept asta.
Cam așa îmi amintesc diminețile de Şoim al Patriei căci, da, am fost și Şoim și Pionier, căci Revoluția m-a prins în clasa a V-a.

Perioada asta de grădiniță, ca și copilăria de până la 9 ani îmi stau sub amintirea lu’ mămaie. Cu ea am dormit, ea m-a hrănit, ea m-a trezit să merg la Grădi și pe urmă la școală, ea avea grijă de mine în timp ce mama și tata munceau și în weekend căci așa erau vremurile.
Am cea mai trează amintire ever în care eu abia aștept să ne dea pauza de masă, ca să fug ca o descreierată către cuier unde aveam atârnat ghiozdănelul de grădi, cel pătrat cu o baretă lungă să îl poți purta intr-o parte, să îl deschid și să miros înăuntru. Mmmm, deși au trecut peste 35 de ani de atunci, nu uit acel miros de pâine, unt și… salam. Și acasă ghiozdanul gol mirosea la fel. E ca un fel de Hermes al mirosurilor ce a rămas întipărit în detaliile amintirilor mele olfactive. Dacă închid ochii și mă gândesc, încă am mirosul în nas.
Mereu avem un sandwich împachetat în hârtie albă și un măr.

O iubeam pe tovarașa Paula, educatoarea mea, o femeie blândă care mereu mi s-a părut că înțelege nevoia mea de a-mi vârî nasul în ghiozdănel căci pauza de masă nu întârzia niciodată. Dacă mă priviți în pozele din copilărie făcute vara,  imediat vă duceți cu gândul la subnutrire, ca și cum adulții din viața mea fie nu mă hrăneau, fie nu mă duceau la doctor să mă caute de vreo boală. Nici-nici. Însă iarna la mămaie arătam oarecum umană. Îmi punea sub dresuri vreo 2-3 perechi de pantaloni, iar sub uniformă minim un pulover. Acu’ nu știu dacă modul radiografic in care arătam se datora faptului că eram in perpetuum mobile sau pentru că eram zilnic cu sauna la purtător, fiind over dressed. In toate pozele arătam și eu și vară-mea cu care am crescut, fix ca omuleții Michelin… dedesubt sufeream de scheletism cronic, parol.

In ziua de azi, ghiozdănelul acela mic de Grădi s-a transformat în ditamai rucsacul fie purtat in spate, fie tras pe roți, inevitabil și indubitabil de Brand și cu vreo figură celebră a unui personaj din desen animat.
Btw, fi-miu are un rucsac pt grădi în formă de Fulger McQueen. Șmecher tare tre’ să fie…  noi în copilărie aveam aceleași haine – toți, același ghiozdănel – toți. Nu știu de ce… sau poate bănuiesc, dar îmi amintesc numai un ghiozdănel de grădi… cred că numai unul am avut, de fapt. Mergeam singură către și dinspre grădiniță și nu i se părea nimănui ceva  periculos. Asta era de fapt normalitatea.

Astăzi mă preocupă cu ce îl îmbrac pe copil, să fie și comod și să arate bine, cu ce îl încalț, până la grădi, dar și acolo, și mai ales ce îi pun in rucsac.
Și cred că bănuiți  că bat apropos la mâncare. E simplu la micul dejun, căci i-l dau acasă, dar ce fac cu gustările? Când găsesc vreun aliment fără, fără și fără, îl cumpăr și mă gândesc in câte moduri îl pot folosi.
De exemplu o “simplă” brânză vegetală pe care am găsit-o intr-un lanț de supermarketuri, cele ce încep cu C, ajunsă acasă am început să mă gândesc la ce pot face cu ea.

Brânza asta are ca ingrediente următoarele: apă, ulei cocos, amidon, sare de mare, arome vegane, colorant-beta caroten, vit B12. Și încă ceva: este deja feliată.

O variantă simplă dar foarte bună este ce am făcut eu imediat:

– 4 felii pâine din făină de migdale și orez unse cu “unt” vegetal de la magazinele bio, peste care am pus câte o felie tăiată in două de brânza de-asta. Le-am așezat pe hârtie de copt pe o tavă și… țuști! la cuptor cu ele vreo 5-6 minute la 200 grade primele 4 min, ultimele 2 min la 150 grade.

Pot fi date copilului alături de un pahar de lapte vegetal și sunt un mic dejun foarte bun.
Dacă vrei să ii pui pachet, poți prăji pâinea in prăjitor, o ungi cu unt vegetal și pui brânza vegetală feliată între două felii de pâine subțiri.
Și ca să fie un mic dejun la pachet, pune-i și un laptic vegetal de 250 ml, îl găsești in magazinele bio (de migdale, cocos, orez).

Pare banal, dar când ai puţine opțiuni… orice Invenție devine un diamant.

Să vă meargă bine!